Despre copiii nascuti prematur
Se considera prematur orice nou-nascut iesit din organismul matern inainte de 37 saptamani de gestatie,
adica inainte de termenul de maturare a sistemelor si organelor care il ajuta sa supravietuiasca.
In functie de varsta de gestatie si de greutatea la nastere prematurii pot fi:
Cu greutate corespunzatoare varstei de gestatie (VG), sau cu greutate mai mica / mai mare decat cea normala pentru varsta de gestatie - deci cu o crestere intrauterina anormala; in ambele situatii riscul de adaptare la viata extrauterina este crescut.
Prematurii cu greutate mica la nastere sunt cei cuprinsi intre 1500 - 2500 g si VG 33 - 36 saptamani
Prematurii cu greutate foarte mica la nastere sunt cei cuprinsi inte 1000 - 1500 g si VG 29 - 32 saptamani
Prematurii cu greutate extrem de mica sunt cei cuprinsi intre 750 - 1000 g si VG sub 28 saptamani
Prematurii cu greutate incredibil de mica sunt cei sub 750 g si VG sub 26 saptamani.
Printre cauzele prematuritatii sunt implicati:
Factori socio-economici - sarcina nedispensarizata, instruirea redusa a mamei, venit material si conditii de viata precare, consum de droguri, tutun, alcool
Patologia materna - patologii preexistente sarcinii (boli de sistem, infectii TBC, malformatii cardiace); boli concomitente sarcinii (hipertensiune arteriala, diabet zaharat, pneumonii, infectie urinare si vaginale, boli ale aparatului uro-genital matern (fibrom, malformatii uterine); sarcina multipla (frecventa in cazul fertilizarii in vitro); nespatierea sarcinilor cu intervale mici intre ele si lipsa unei igiene sexuale adecvate.
Pentru prevenirea nasterii premature se recomanda in primul rand luarea in evidenta a gravidei de catre medicul obstetrician la un termen cat mai precoce al sarcinii, urmarirea sistematica a sarcinii, respectarea concediului prenatal, respectarea repausului fizic si psihic si a igienei sexuale.
Cea mai frecventa cauza de mortalitate datorata prematuritatii este sindromul de detresa respiratorie, determinat de imaturitatea pulmonara.