Vis de vedeta

Andreea Raducan

Nu am avut timp sa visez la prea multe cand eram mica, pentru ca deja m-am trezit in sala de gimnastica. La varsta pe care o aveam atunci, 4 ani, a fost cel mai frumos mod in care am putut sa ma joc si sa-mi consum energia. Cand antrenamentele au devenit mai dure, ma gandeam ca atunci cand voi fi mare o sa ma fac antrenoare. Mi se parea totusi mai simplu sa dau indicatii copiilor, decat sa execut elementele din gimnastica. Sa le repet si sa le tot repet pana ajungeam sa le invat. Destinul a facut ca performanta sa o obtin ca sportiva si nu ca antrenoare, iar acum nici nu pot ss spun ca mai sunt asa dornica sa intru in sala si sa antrenez. Cel putin pentru un moment. Oricum nu cred ca as fi avut atata imaginatie si asa mult curaj incat sa visez tot ce am trait datorita sportului de performanta.

Calin Goia, Voltaj

Cand eram mic, la fel ca si acum, eram plin de energie... si-mi placea sa fac o groaza de lucruri... si asa am tinut-o pana pe la 20 de ani, cand drumul meu a luat-o spe muzica... la fel de bine putea s-o ia spre sport, sau economie... visam sa ajung fotbalist, artist, doctor, polițist... nici acum nu m-am oprit din visat... si cred ca nici unul dintre noi nu ar trebui sa o faca.

 

Monica Davidescu

Copilaria mea inseamna veri cu cer instelat, cu zile calduroase, cu ploi repezi de vara, cu munca in gospodarie pe langa animale sau la gradini cu strans de fan si cules de fructe. Inseamna ierni cu zapada alba care nu se topea cu una cu doua, cu nameti mari cat gardul, cu poteci inguste facute pe ulitele satului cat sa poata trece doua personae una pe langa alta, dar si cu derdelus abrupt pe care te pierdeai ziua intreaga. Inseamna toamne cu un colorit feeric si primaveri noroioase, dar parfumate si pline de verdeata. In tot acest timp atractia cea mai mare o avea asupra mea "cutia magiga". Asa numeam eu televizorul si difuzorul, singurele aparate care faceau conexiunea cu lumea mare. Imi doream sa fiu si eu un suflet din "cutia magiga", sa spun vorbe pline de talc si de intelepciune ca cei de acolo, sa ii fac pe oameni sa rada sau sa planga, sa cant, sa joc, sa dansez ca cei mai buni pe care ii auzeam sau ii vedeam in diverse emisiuni sau filme. Era visul meu ascuns, iar jocul cel mai pacatos pe care il adoram si il jucam singura in fata oglinzii, era sa imit ceea ce vedeam sau auzeam la "cutia magica", imaginandu-ma cea mai mare stea intre artisti. Nu am crezut ca visul de artist poate fi realizat de mine, copilul dintr-un satuc mic, care nu mergea la oras decat o data pe an, cand pleca pentru trei zile in vacanta la matusa, dar stiam ca daca am sa invat mai bine decat toti ceilalti, daca am sa profit de latura autodidacta pe care mi-am impus-o, am sa gasesc candva o portita spre realizarea visului. Portita s-a deschis la 19 ani, cand ma consideram deja adult si tot ce am invatat la scoala sau din celelalte carti citite s-a dovedit de mare folos in viata. Am devenit artist, acum fac parte din cei care traiesc o alta viata in "cutia magica". Multumesc sortii pentru ce mi-a scris si tenacitatii cu care mi-am urmat visul invatand, citind si sperand. Visul s-a realizat si continua sa se desfasoare in viata mea reala.

Alina Sorescu

Nici nu stiu daca visul m-a ales pe mine sau eu pe el... Cert este ca de cand ma stiu sunt pe scena. Cred ca ma numar printre putinii norocosi care au avut ocazia sa-si cultive harul Inca de la o varsta frageda. Imi amintesc si acum cu placere de turneele cu Ioan Luchian Mihalea si grupul Mini-Song, de primul premiu castigat la un concurs de muzica, de prima transmisie In direct, de primul autograf pe care l-am acordat, de primul album lansat... Pastrez cu sfintenie apoape toate Inregistrarile emisiunilor la care am luat parte, le am la bunica mea si de fiecare data cand o vizitez le revad si ma intorc in timp; un timp trecut, prezent si viitor...

 

 

 

George Ivascu

Intotdeauna mi-a placut sa visez si mi-am imaginat ca, depasind lumea reala, orice mi-am dorit se putea transforma in concret reinventand o lume mai buna decat aceea in care traiam. Visul meu devenit, din fericire, realitate a fost uniunea mea cu jocul in toate formele lui de manifestare.

Sunt foarte fericit de faptul ca provin dintr-o familie care nu a avut nici o legatura cu teatrul si nici condiţia financiara care sa ma propulseze cumva in aceasta lume. Familia mea este o familie cu foarte mult umor si multa energie - bunicii mele i se spune "sageata albastra". Toate acestea mi s-au daruit mie cu foarte multa iubire. De unde teatru? Tocmai din acel moment, din copilarie, cand toata lumea te intreaba: "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Eu ma gandeam ca, daca m-as face arhitect, le-as face alor mei o casa, daca m-as face doctor, as avea grija de sanatatea lor... Pana intr-o seara, cand m-am intrebat daca n-as putea oare sa le fac pe toate. Mi-am dat seama ca cea mai frumoasa profesie este actoria. Iarasi ceva foarte interesant este ca mie nu mi-au placut niciodata jucariile, ci jocurile. In copilarie spalam vasele cu atata spor, pentru ca, in lumea mea, eu nu spalam vasele, eram un medic chirurg, care opera. Fiecare farfurie era un pacient cu o afectiune, iar eu, cu ajutorul apei si al detergentului, le vindecam miraculos. In unele zile eram acel arhitect celebru de imaginatia caruia depindea infatisarea lumii, iar in toate aceste zile eram de fapt Actorul care-si indeplinea toate visele.
Visele chiar pot deveni realitate!

 

Medeea Marinescu

Toti copiii viseaza. E o forma de a se juca, de a percepe si recompune o realitate de cele mai multe ori plictisitoare. Asa ca se viseaza printi si printese, stapani peste o lume unde toate animalele vorbesc, se lupta cu cei rai, intruchipati tot de ei, reusesc sa zboare sau sa se teleporteze, si cate si mai cate. Am avut si eu o gramada de vise de genul asta. Dar cel pe care l-am ales sa-l povestesc e unul nespectaculos, dar e cel mai valoros, pentru ca proiectandu-ma in acest vis, intr-o buna zi m-am trezit ca-l traiesc de-adevaratelea.

Imi imaginam o casa mare, cu gradina plina de flori, o dezordine de nedescris din cauza sutelor de jucarii imprastiate pretutindeni, vacarmul de nedescris ale copiiilor jucandu-se de-a hotii si vardistii, genunchi juliti, chiote de bucurie, frenezia jocului, mama (adica eu) incercand sa-si domoleasca fiul ce alearga prins de febra jocului, tatal zambind complice fiului, toata energia descatusata a fiului meu inconjurat de liota de prieteni si parteneri de joaca.

De un an si ceva acest vis a inceput sa prinda contur. Acela de a fi mama, de a avea propria familie. Si, sincer, am inceput sa iubesc si dezordinea... inseamna Viata